despre liniște/ about peacefulness

    Înainte de a veni in locul unde sunt acum tare vroiam să trăiesc intr-un orașel cu pereți vechi pe care atingîndu-le ai putea simți minunea timpului oprit, a căror piatră ți-ar povesti sute de istorii despre oameni și epoci diferite, într-un orășel liniștit unde aș putea să ma conectez cu mine și unde aș avea spațiul meu personal pentru desenat, olarit, fotografiat, cusut, proiectat...un spațiu pentru care creativitatea și lucrul e ca tămîia pentru biserici. Și iată-mă-s aici ...da liniștea incă nu-i și locul nu pare să fie atît spațial cît temporal: îl descopăr și îl cuceresc cu timpul.
   Before I came to this place were am I now, I really wanted to live in a town with old walls that could let you feel like time stoped when touching them, whose stone could tell you hundreds of human stories and different ages, in a quiet town were I could connect with myself and I could have my space for drawing, for pottery, photographing, sewing, designing...a space were creativity and work is like incense for churches. And here I am but the peace isn't here yet and the place is not as spatial as temporal: I descover and conquer it in time.

Senza titolo

Untitled, a photo by culoricalde on Flickr.

dragoste sinusoidala...
sinusoidal love..

:)

vreau să scriu dar imi vine să rîd.....
I want to write but I'm laughing...

Note

  Note...Ascult un cîntecel și aud cum răsună notele în mine, ca un peștișor într-un acvariu.

acasă/home

   Ieri, pentru prima dată, după mult timp, am simțit pe o clipă ca sunt acasă...acel sentiment blînd, călduros, și liniștit. Astăzi mă tem ca o să-l pierd și o să mai treacă timp pînă o să mai văd acea lumină.
   Yesterday for the first time in a long time I felt like home...this warm feeling, kind and calm. Today I fear to loose that feeling and it's going to pass some time before seeing that light again.

Eminescu trăiește în mine

Eminescu trăiește în mine...ori cu cititul la lumina lumînării, ori cumpăratul de Heine și Papucci, ori cu romantismul lui, ori cu rimele lui, ori cu parul lui lung si pieptănat pe spate, ori cu Veronica lui, ori cu depresia lui, ori cu patriotismul lui, ori cu ritmul poezii lui:
                                „O, rămâi, rămâi la mine,
                                 Te iubesc atât de mult!
                                 Ale tale doruri toate
                                 Numai eu știu să le-ascult”
                                                ...
                                „Și dacă ramuri bat în geam
                                       Și se cutremur plopii,
                                  E ca în minte să te am
                                       Și-ncet să te apropii.”
                                               ...
                                 „A fost odată ca-n povești
                                  A fost ca niciodată.
                                  Din rude mari împărătești,
                                  O prea frumoasă fată”
                                                ...
                                  „Astfel zise mititica,
                                    Dulce netezindu-mi părul.
                                    Ah! ea spuse adevărul;
                                    Eu am râs, n-am zis nimica”
                                               ...
                                 „Fiind băiet păduri cutreieram
                                   Și mă culcam ades lângă isvor.”
                                              ...
                                 „Și de la creștet pân-în poale
                                  Plutești ca visul de ușor.”
                                                ...
                                   ”Mai am un singur dor:
                                     În liniștea serii”
                                              ...
                                    ”Fie-ți îngerii aproape
                                      Somnul dulce!”
PS:  Eu nu sunt mare ca Eminescu, eu nu-i citesc versurile, eu nu pot să-i descriu cu exactitate biografia și comparația cu dînsul mă sperie și mă face să fug de mine, dar lucrurile pe care le țin mine îs încleiate de mine cum îs încleiate creioanele de ceara cu  fierul fierbine de hîrtie. El trăiește în mine și eu nu știu dacă sînt și eu unde este și el; și dacă n-ar fi fost el, aș fi fost eu alta?